[LoL] Poveste Pyke

[Lemonadeee 23]

Pyke și-a petrecut tinerețea pe Docurile Ucigașilor, ca mulți alții din Bilgewater. În fiecare zi, creaturi monstruoase erau pescuite din adâncuri și tranșate în măcelăriile de pe țărm. Și-a găsit de muncă pe Docul Însângerat, care-și câștigase numele din cauza mâzgii roșiatice care acoperea scândurile de lemn și pe care nici mareea n-o putea curăța.

S-a obișnuit cu viața de pe docuri, în ciuda greutăților și-a plății de nimic. De nenumărate ori, Pyke a văzut cum căpitanii și echipajele lor primeau saci mari cu galbeni în schimbul capturii pe care el și camarazii săi o porționau pentru vânzare. A-nceput să-și dorească mai mult decât cei câțiva gologani care-i zăngăneau în buzunar, așa că s-a alăturat și el unui echipaj. Puțină lume îndrăznea să vâneze în stilul tradițional al Insulelor Șerpilor: pescarii se aruncau spre pradă pentru a o prinde cu niște cârlige, apoi o măcelăreau cât era încă vie. Curând, datorită neînfricării și îndemânării de care dădea dovadă, Pyke și-a făcut un renume, ajungând cel mai bun vânător cu harponul. Carnea bestiilor mărunte nu valora mai nimic în comparație cu organele unor pești mai mari și mai periculoși, însă aceste organe trebuiau recoltate proaspete...

În funcție de dificultatea vânătorii, fiecare monstru marin avea propriul său preț; pentru negustorii din Bilgewater, cea mai de preț captură era peștele-jaull. În gura sa plină cu dinți ascuțiți se găseau saci cu safilită, un material prețuit în toată Runeterra pentru proprietățile sale magice; o singură fiolă din acest ulei albastru strălucitor valora de zece ori cât o corabie și tot echipajul său. Dar, în timp ce se afla la vânătoare alături de un căpitan novice, Pyke a aflat adevăratul preț al sângelui și măruntaielor pe care le aduna.

După câteva zile de navigat, la orizont a apărut un pește-jaull imens, în gura căruia se vedeau rânduri întregi de saci cu safilită. Cu ajutorul mai multor harpoane, bestia a fost prinsă; deși era mai mare și mai bătrână decât toate celelalte pe care le văzuse, Pyke i-a sărit în gură fără pic de ezitare.

Tocmai când se apuca de treabă, gâtlejul creaturii a început să vibreze puternic. Pe suprafața oceanului au apărut bule de aer, iar un banc întreg de pești-jaull au început să se lovească de corabie. Pierzându-și cumpătul, căpitanul a poruncit echipajului să taie frânghia de care era legat Pyke. Ultimul lucru pe care l-a văzut înainte ca fălcile bestiei să-l cuprindă a fost expresia îngrozită de pe fețele mateloților care-l priveau fiind înghițit de viu.

Însă Pyke nu și-a găsit sfârșitul.

Ajuns în adâncurile necunoscute ale oceanului, strivit de presiunea imensă și prins în fălcile peștelui, Pyke a deschis ochii din nou. În jurul lui erau mii de lumini albastre care parcă-l urmăreau. Ecourile fremătânde ale unei prezențe antice și misterioase i-au cuprins mintea, inundându-i-o de viziuni ale vieții sale pierdute, în timp ce alții își umflau buzunarele.

Pe Pyke l-a cuprins foamea de răzbunare. Astfel, a hotărât că va umple adâncurile cu cadavrele celor care-l nedreptățiseră.

La început crimele n-au mirat pe nimeni în Bilgewater – docurile erau periculoase, iar oamenii erau obișnuiți cu valurile însângerate. Însă la un moment dat, și-au dat seama că exista un tipar. O mulțime de căpitani erau găsiți spintecați și lăsați pradă păsărilor. Hangiii din zonă șopteau că era vorba de un ucigaș supranatural, care suferise o nedreptate în largul mării și care acum îi ucidea pe toți membrii unei corăbii numite ''Teroarea''. Înainte, a fi căpitan aducea cu sine respect și celebritate, însă acum devenise doar motiv de frică și neliniște.

În curând au început să moară și călfătuitorii, ofițerii secunzi, ofițerii comercianți, bancherii... toți cei implicați în munca sordidă de pe Docurile Ucigașilor. După un timp, pe panoul cu recompense a apărut un nou afiș: o mie de krakeni pentru capul notoriului spintecător de pe docuri.

Mânat de amintirile sale schingiuite de adâncuri, Pyke a reușit acolo unde mulți alții înaintea sa eșuaseră – i-a înspăimântat teribil pe negustorii lipsiți de scrupule, pe ucigași și alte lepădături, chiar dacă nimeni nu auzise de vreo corabie numită ''Teroarea'' care să fi ancorat vreodată în Bilgewater.

Acum, locuitorii din Bilgewater, care se mândreau cu talentul lor de a vâna monștri au devenit ei înșiși prada unui monstru, iar Pyke n-are nicio intenție să se oprească.